La moartea unui trandafir...

Există undeva în această lume o grădină imensă, plină cu trandafiri de toate felurile. Această splendidă grădină este îngrijită de un singur Grădinar, care a aşezat în fiecare floare tot ce avea el mai drag, o parte din fiinţa sa, din dragostea sa. De aceia, fiecare floare reprezentă o parte din iubirea sa. Acest Grădinar se îngrijeşte cu dragoste de ele: le udă, sapă la rădăcină, le curăţă, eliminând ceea ce este bătrân sau uscat. Însă, nu totdeauna taie numai trandafirii bătrâni sau uscaţi, ci de multe ori îi ia pe cei mai frumoşi, mai strălucitori.
Se spune că a existat cândva în această grădină un trandafir unic, care îi întrecea pe toţi ceilalţi prin statura, strălucirea şi parfumul său. Treptat începuse să-şi câştige respectul printre trandafiri, mai ales respectul a doi dintre ei …
Însă ceva neaşteptat se întâmplă într-o noapte. În timp ce toţi trandafirii dormeau, Grădinarul a venit şi a tăiat acest trandafir, fără ca nici o floare să observe acest lucru. Dimineaţă când s-au trezit, au constatat cu surprindere că cineva lipseşte. S-au uitat atunci în jur, au început să-l caute în toată grădina, dar zadarnic – frumosul trandafir era tăiat. Să vezi de-acum durere… Toţi au început să plângă. Lacrimile lor alunecau uşor pe petale, după care cădeau pe pământ unde se topeau. Nici un trandafir nu se putea abţine… Era o durere de nedescris… Ar fi voit să se usuce pe loc… Simţeau că nu mai au pentru ce trăi… Din mijlocul lor lipsea acum acela care le anima întreaga viaţă, cel ce le dădea „pofta de a trăi”. Toţi erau revoltaţi.
Grădinarul, însă, auzind glasul trandafirilor săi care sufereau, a venit la ei şi le-a vorbit astfel: „De ce plângeţi? Oare nu eu v-am plantat? Nu vă dau eu oare tot ce aveţi nevoie pentru a creşte? Atunci de ce plângeţi?” Deodată toţi trandafirii amuţiră. Nimeni nu se mai mişca. Grădinarul continuă: „Voi reprezentaţi întreaga mea viaţă. Nu pot trăi fără voi, aşa cum voi nu puteţi creşte fără mine. Eu sunt Iubire şi simt mereu nevoia să-mi arăt iubirea faţă de voi. Nu am tăiat acel trandafir din invidie faţă de iubirea ce i-o arătaţi sau pentru că mă deranja. L-am tăiat pentru a-l duce în camera mea şi a vă ajuta şi pe voi să ajungeţi acolo. Nu mai plângeţi! Străduiţi-vă să deveniţi cât mai frumoşi, mai strălucitori, pentru ca atunci când vă voi tăia, să vă duc în camera mea pentru a străluci veşnic, şi nu la gunoi pentru a arde”.
Din acel moment, se spune, toţi trandafirii au început să adune orice picătură de apă, făceau tot ce le stătea în putinţă să devină cât mai frumoşi. Grădina a devenit dintr-o dată mai strălucitoare, iar, nu peste mult timp, camera Grădinarului a devenit plină cu trandafiri, unul mai frumos decât celălalt.